Pana sus, sus de tot pe Moldoveanu

In Sus, la munte
Scroll this

Ce să faci când ți se oferă ocazia să ajungi la munte? Te superi și pornești televizorul pe ceva rialiti șou, bineînțeles. Noi cu greu am reușit să nu ne supărăm, am lăsat praful Dobrogean în spate și am primit cu căldură răcoarea muntelui. Punctul terminus: Vârful Moldoveanu (2544 m).

Am fost întâmpinați cu mai multă răcoare decât ne-am fi așteptat. Cum ar spune oamenii de la șes… așa-i la munte. Soarele a fost luat prin surprindere de nori, fulgere, tunete și câteva reprize de ploaie cu “câini și pisici”. Aveam oricum 40km de drum forestier de străbătut, o ocazie numai bună să ne bucurăm de aerul proaspăt și de sunetul ploii pe plafonul mașinii.

Forestierul urmează cursul Râului Valea Rea, care, la un moment dat, se proptește în barajul Baciului, formând Lacul de acumulare Văsălat.

Soarele se tot joacă de-a v-ați asunselea cu noi…

… iar pentru prima oară ni se oferă o frântură din urcușul ce va urma.

Drumul auto se termină brusc la Stâna lui Burnei, începutul aventurii noastre din ziua următoare.

De la stâna înapoi, cât timp e liberă zona, e greu sa alegi un loc de camping. Sunt numeroase luminișuri pe malul râului, care de care mai ofertante. Având în vedere vremea fleoșcăită, am ales sa ne instalăm tabăra intr-un luminiș deja mobilat și dotat cu vatră de foc.

Pentru hamace se fac vinovați meșterii de la MinorSwing, aducătorii de bălăngăneală și somn dulce. În lipsa unor tende la acel moment, momentul de bălăngăneală a fost scurt, iar ploaia ne-a alungat la adăpostul cortului.

Obositoare o zi întreagă în mașină…

Ochi și dorință să ai, că lucruri frumoase sunt de găsit. Chiar în jurul taberei:

Broasca roșie de pădure (Rana temporaria)

Orhidee sălbatică (Dactylorhiza fuchsii)

 

O altă orhidee sălbatică (Gymnadenia conopsea)

Peste drum de noi stătea semi-putrezită o (probabil) cabană de vânatoare sau silvică, cele 2 camere găzduind doar priciuri.

Noaptea a fost scurtă – când cu ploaie, când cu vânt, când cu domnișoara patruped care considera ca e nevoie să latre la colegii de luminiș care și-au montat cortul târziu în noapte.

Dimineață, vremea bună nu ne-a dat voie să ne ascundem sub ”așa e la munte” și să renunțam pe motiv de vreme pișăcioasă, așa că ne-am luat rucsacii în spinare. Vă povesteam de Stâna lui Burnei – aceasta se află la altitudinea de 1460m… din care rezultă, la un calcul rapid, că avem de urcat 1084m… sau aproximativ 360 de etaje de bloc. La drum, voinici!

Râul Valea Rea formează o cascadă splendidă (Cascada Văii Rele)

Traseul ține râul pe partea stângă până mai în amonte, dar vă puteti folosi de podul din dreptul stânei pentru un unghi numa’ bun de poze.

Încercați să nu vă lăsați în totalitate vrăjiți de frumusețea Cascadei Văii Rele încât să ratați Cascada Zbuciumată, chiar vis-a-vis de stâna.

Până acolo sus, unde vedeți că se formează Cascada Văii Rele, e de urcat… și de urcat… și de urcat… dar merită! Nu ezitați să vă tot uitați în spate, peisajul se schimbă constant.

Încă la începutul traseului…

Mioarele lui Burnei. Dacă o fi tot Burnei sau nu, nu știm. Ciobanul era prea departe de traseu ca să-i cerem buletinul.

De acolo de jos venim?!

Iar în scurt timp mașinile devin pixeli minusculi pe ecranele aparatelor de fotografiat.

La fel de repede lăsăm în urmă și brazii, pătrunzând în golul alpin.

Mai luăm niște zeci de metri în altitudine, mai luăm câte o pauză de odihnit lăbuțe.

Pe alocuri, râul se ascunde sub resturi de zăpadă.

Odată ajunși deasupra cascadei, se deschide căldarea glaciară. Dacă ar exista giganții lui Jack Fasole, cu siguranță aici ar locui. Greu de închipui cum între atâtea vârfuri semețe poți găsi un așa teren de fotbal, atât de mare și atât de frumos.

Are până și efecte benefice asupra podoabei corporale!

Iar dacă privești înapoi… nu ai cum să nu fi de acord că pământul este plat și exista un punct în care apa cade de pe el iar uscatul se termină.

Gata, acum vedem îl vedem pe moldovean în toată splendoarea lui!

Cu cât urci mai mult, cu atât descoperi mai mult căldarea glaciară.

Fericirea unora să poată mânca zăpadă în iunie.

In apropiere de creastă se pornește și vântul, dar urechile rezistă!

Wind on:

Wind off:

Ne apropiem de cocoțeala final, spre cel mai înalt vărf din România, prin Portița Viștei.

Caprocâinele face față cu brio urcușului 4×4, iar în scurt timp ne trezim în creastă alături de peisaje fantastice.

Peste gard vedem Ardealul, de-a lungul Văii Viștea. Pare așa aproape de acolo, de sus.

În spate, se arată în toată splendoarea ei Căldarea Văii Rele. Cu peronul pe partea dreaptă, Iezerul Triunghiular.

Parcurgem creasta încet, ne bucurăm de priveliște.

… șiiiiiii… am ajuns! Obosiți și înfometați, dar cu un zâmbet tâmp pe față. Aici chiar e locul potrivit pentru a lua prânzul.

Imediat cum am strâns masa, au început să curgă norii prin Portița Viștei. E timpul să ridicăm ancora.

Pe traseu înapoi, Vârful Viștea (2527m).

Încă o privire asupra Vârfului Moldoveanu înainte de a traversa în sens opus căldarea glaciară.

Ne oprim să mai ronțăim un măr la marginea pământului după care ne dăm drumul pe derdelușul de bolovani și grohotiș spre mașină.

Pe traseu am ‘colectat’ și câteva specii noi de flori, ale căror nume încă nu le-am aflat în totalitate.

De data aceasta, prognoza a fost de partea noastra, așa că ne-am bălăngănit fericiți și obosiți până a doua zi.

I-am promis domnului munte că ne vom întâlni mai des și vom sta de vorbă mai pe îndelete. Sperăm să ne ținem de cuvânt 🙂

Submit a comment